Junior Achievement și Holcim au finalizat prima ediție a proiectului ABCdar Verde. Peste 500 de elevi din Argeș, Bihor și Cluj au învățat despre cum pot proteja mediul înconjurător

Junior Achievement și Holcim au finalizat prima ediție a proiectului ABCdar Verde. Peste 500 de elevi din Argeș, Bihor și Cluj au învățat despre cum pot proteja mediul înconjurător

  • 523 de elevi de gimnaziu au participat în acest an școlar la proiectul pilot de educație ecologică ABCdar Verde, derulat de Junior Achievement cu Holcim
  • 26 de profesori și 22 de voluntari Holcim au fost implicați în proiect

Junior Achievement (JA) România și Holcim Romania au derulat, în perioada noiembrie 2020 - iunie 2021, prima ediție a proiectului de educație ecologică ABCdar Verde. La acesta au participat peste 500 de elevi din 15 școli1 din județele Argeș, Bihor și Cluj.

Dezvoltat pentru a forma și încuraja un comportament responsabil față de mediu, proiectul a inclus noțiuni despre principalele resurse naturale și efecte ale utilizării acestora, precum și exemple de norme și bune practici prin care oameni, companii și autorități pot contribui la utilizarea rațională a resurselor pe care le au la dispoziție și, astfel, la calitatea vieții și a economiei.

Proiectul a adus în discuție o temă de actualitate asupra căreia generațiile anterioare au fost prea puțin informate. Elevii implicați în proiect au participat cu interes și au identificat acțiuni imediate prin care își pot arăta grija față de mediu. Ca profesor pentru discipline precum fizica și chimia, am considerat că tema proiectului este o continuare firească și aplicativă a noțiunilor pe care le studiem prin programa școlară obligatorie.” – profesor în cadrul Școlii Gimnaziale Nanu Muscel din Câmpulung.

Scopul final a fost acela de a-i face pe elevi să definească și să înțeleagă rolul pe care ei înșiși îl au în protejarea mediului.

Mi-a plăcut ideea proiectului ABCdar Verde, pentru că am învățat despre mediu, despre ce putem face pentru ca natura și sănătatea următoarelor generații să fie protejate.” – elev în clasa a V-a la Liceul Constantin Șerban din Aleșd

Un rol important în desfășurarea proiectului l-au avut cei 26 de profesori și 22 de voluntari Holcim, care au organizat sesiuni practice de învățare cu elevii, menite să încurajeze comportamentul responsabil al acestora față de mediu.

Toți participanții au beneficiat de resurse adaptate învățării mixte, la școală – kit educațional tipărit – și online – exerciții digitale interactive dezvoltate prin intermediul platformei JA Inspire.

Să-i însoțesc pe copii în drumul către o planetă mai verde, mai curată și mai armonioasă este cel mai frumos dar pe care mi l-aș fi putut face.“ – Monica Banu, voluntar Holcim în cadrul Școlii Gimnaziale Cetățeni, jud. Argeș.

ABCdar Verde nu este primul proiect educațional dezvoltat de Junior Achievement și Holcim. Din 2015 și până în prezent, 4.330 de elevi de școală primară și gimnaziu au participat la activitățile learning by doing dezvoltate în cadrul acestui parteneriat.


1ARGEȘ: Școala Gimnazială Bădeni; Școala Gimnazială Petre Țuțea, Boteni; Școala Gimnazială Nanu Muscel, Câmpulung; Școala Gimnazială Oprea D. Iorgulescu, Câmpulung; Școala Gimnazială Theodor Aman, Câmpulung; Școala Gimnazială Cetățeni; Școala Gimnazială Nr. 1, Stoenești; Școala Gimnazială Valea Mare-Pravăț. BIHOR: Colegiul Tehnic Alexandru Roman, Aleșd; Liceul Teoretic Constantin Șerban, Aleșd; Școala Gimnazială Aștileu; Școala Gimnazială Hotar. CLUJ: Școala Gimnazială Andrei Șaguna, Turda; Școala Gimnazială Ioan Opriș, Turda; Școala Gimnazială Teodor Murășanu, Turda.